SeedBlink susține proiectul HartaEdu dezvoltat de Narada

Narada

HartaEdu – proiectul lansat de Narada în toamna anului trecut prin care se urmărește maparea în timp real a urgențelor din educație și soluționarea lor cu ajutorul comunității și mediului de afaceri – primește sprijin de la SeedBlink, platforma de investiții specializată în găsirea, verificarea, finanțarea și scalarea start-up-urilor europene de tehnologie.

Din decembrie 2021 și până la 1 martie 2022, SeedBlink a donat și va continua să direcționeze echivalentul a 1% din valoarea fiecărui bilet de investiție confirmat către HartaEdu. Fiecare investitor cu cont SeedBlink va deveni astfel parte a soluționării unei urgențe semnalate pe HartaEdu, fie că este vorba despre refacerea infrastructurii unei școli, despre dotarea cu tehnologie modernă a unei clase sau alte tipuri de necesități semnalate de personalul din învățământ.

  • Narada, prin intermediul comunităţii şi mediului de business a investit în doar patru luni de la lansare peste 1,5 milioane de lei pentru a soluționa peste 100 de alerte de pe HartaEdu.
  • Peste 9.300 de elevi au primit ajutor prin intermediul HartaEdu și încă 170.000 așteaptă ca urgențele din educație să fie soluționate.

„Investim în HartaEdu pentru că valorile proiectului sunt similare cu cele care ne ghidează munca de zi cu zi: Încredere, Ambiție, Transparență. Educația este principalul motor al dezvoltării comunității. Dorim să sprijinim proiectul HartaEdu by Narada cu ajutorul comunității noastre, care înțelege și apreciază valoarea educației”, declară Carmen Sebe, CEO SeedBlink.

În luna octombrie a anului trecut, odată cu lansarea HartaEdu, Narada atrăgea atenția asupra cifrelor îngrijorătoare din statisticile oficiale. Potrivit unui studiu realizat de Banca Mondială în colaborare cu Ministerul Educației, peste 1,2 milioane de elevi din România învață în școli cu infrastructură inadecvată, fără acces la grupuri sanitare, la apă curentă, fără biblioteci, săli de sport sau laboratoare. Pandemia de coronavirus a evidențiat și mai mult minusurile din sistemul de învățământ și a impus necesitatea unei „stări de urgență” în Educație. HartaEdu este concepută de Narada tocmai pentru a răspunde acestei nevoi. „Platforma-voce” a tuturor școlilor din România oferă fiecărei instituții de învățământ, profesorilor și elevilor posibilitatea să semnaleze urgențele din educație, prin simpla adăugare pe platformă.  Ulterior, cazurile sunt soluționate prin mobilizarea comunității și a mediului de business.

Situația școlilor din România este una care necesită acțiune imediată, iar o abordare centralizată nu mai poate funcționa. Așadar, parteneriatul cu SeedBlink și promovarea cauzei HartaEdu în rândul comunității de investitori ai platformei este întocmai ce aveam nevoie. Astăzi, doar oamenii cu o gândire de business extrem de bine articulată pot cu adevărat să acționeze pentru a crea un plan B dedicat școlilor din comunitățile defavorizate, care să le aducă la standarde de secol 21… și de aici, în viitor”, spune Andra Munteanu, președinte Narada.

În doar 4 luni de la lansare, au fost înscrise pe platforma creată de Narada peste 700 alerte. Valoarea investițiilor în alertele soluționate de pe HartaEdu se ridică la peste 1,5 milioane de lei. Amenajări de laboratoare, săli de sport și curți ale școlilor, reabilitarea infrastructurii instituțiilor, dotarea cu mobilier nou, refacerea instalației electrice, dotarea cu tehnologie modernă necesară învățării – table interactive, imprimante, video-proiectoare, tablete, laptopuri – și chiar un autobuz necesar deplasării elevilor se numără printre necesitățile semnalate pe HartaEdu și soluționate de Narada cu ajutorul comunității și a mediului de business din România.

Însă, în acest moment, există peste 170.000 de elevi care au cerut ajutor prin intermediul HartaEdu, iar solicitările lor pot fi rezolvate rapid prin implicare socială. Orice persoană care dorește să se alăture demersului de sprijinire a educației din România inițiat de Narada o poate face prin transmiterea unui SMS la 8845 cu textul „ELEV”, în valoare de 2 euro sau prin plata cu cardul pe site-ul organizației.

SMS 8845

Parteneri strategici: Mastercard, BRD Groupe Société Générale, Nuclearelectrica

Partener legal: Raluca Comanescu & Partners

Partener logistic: DPD România

Despre NARADA

Vizionari, strategi, profesioniști IT, oameni de business, de comunicare, manageri și voluntari care înțeleg că educația stă la baza dezvoltării comunităţilor sănătoase. O echipă de minți agile care proiectează soluții sustenabile, de tehnologie, actuale pentru rezolvarea nevoilor educaționale din România. O organizație care crede că fiecare reușită are rolul de a ne conduce spre următoarea. Suntem oameni care susțin inovația în educație, chiar la firul ierbii.

Din 2017, vizualizăm, proiectăm și adaptăm inițiative care să contribuie la scăderea ratei analfabetismului în România și aducerea educației în secolul 21.

Copiii viitorului cresc cu Narada. 

Narada este un proiect născut sub umbrela Romanian Business Leaders Foundation.

Mai multe informații despre Narada sunt disponibile pe website, www.narada.ro și pe canalele de comunicare Facebook, Instagram și LinkedIn.

Despre SeedBlink

SeedBlink este platforma de investiții cu cea mai rapidă creștere, specializată în găsirea, verificarea, finanțarea și scalarea a startup-urilor europene de tehnologie. Viziunea noastră este de a modela viitorul tehnologic al Europei prin crearea unei platforme de investiții care să aibă acces la crowdfunding, flexibilitatea investitorilor angel și structura VC-urilor.

Comunitatea SeedBlink se află în centrul succesului platformei, alături de o selecție riguroasă de startup-uri tehnologice aflate în faze incipiente și de echipele lor pasionate. Ne propunem să deschidem investițiile în start-up-uri și facem acest lucru prin construirea unei platforme moderne, a unei comunități cu experiență în tehnologie și a rețelei și expertizei noastre, pentru a scala companiile după investiții. Mai multe informatii pe www.seedblink.com

Leave a Reply

%d bloggers like this: