De ceva vreme am început să împart filmele în câteva categorii:
- de urmărit – cele pe care trebuie să le văd neapărat,
- ulterior – cele pe care să le vad când nu mai am ce,
- urgente – cele pe care trebuie să le văd în aceeasi zi în care am văzut trailer-ul (mă uit la ele doar după ce au fost lansate),
- la final – cele pe care trebuie să le văd dupa ce au apărut toate continuările pentru că urăsc să aștept,
- N/A – filmele pe care pot să le văd oricând.
Moon Hotel Kabul este fix genul de film care cere o continuare, repede, încadrându-se în categoria la final. Și o continuare cel puțin la fel de bună.
Să încep această cronică cu părțile negative. Scap mult mai repede de ele și ne putem concentra asupra părților pozitive.
Filmul nu are pe alocuri cursivitate. Sunt câteva situații în care îți dai seama că a fost tăiat acolo scenariul. De exemplu, chiar la început, scena lui Codrin Maticiuc a fost tăiată la câteva cadre. Scenelor de introspecție le lipsește ceva care să le facă convingătoare, care să mă facă să trăiesc împreună cu personajul trăirile lui. Scena în care Ivan se răstește la preot e destul de falsă.
Și acum părțile interesante. Noul film al regizoarei Anca Damian are în centru un jurnalist, jucat de Florin Piersic Jr. (joacă bine dar îi mai trebuie ceva suflet), pus în situaţia de a se redescoperi pe sine după moartea suspectă a unei traducătoare din România pe care o întâlneşte în Afganistan și cu care are o aventură.
Din acțiunea filmului îți poți da seama că ea a însemnat mai mult decât o aventură.
Ivan (jucat de Florin Piersic Jr.) este un jurnalist de investigaţie experimentat, aflat într-o misiune de presă în Afganistan, unde merge să scrie despre moartea a doi militari români și, daca este conversația pe care o are cu una dintre soțiile militarilor, ajută la acoperirea modului real în care aceștia au murit pentru a-și păstra familiile pensiile de urmaș.
Filmul începe cu o plimbare prin Kabul (din motive de securitate, actiunea a fost filmată în Maroc) și o întâlnire cu diferiți comandanți. După întâlnire Ivan se culcă cu Ioana (traducătoarea misiunii) iar aceasta este surprinsă de cameră în timp ce-i pune în borsetă un stick de date.
Ajuns înapoi la Bucureşti, Ivan află că tânăra, nevoită să mai rămână câteva zile la Kabul la rugămintea / ordinul unui superior, s-ar fi sinucis. Și de aici, se simte ca universul lui Ivan se destramă. Soția își dă seama că a avut o aventură, Ioana a murit, soția unuia dintre soldații din articol vine la ușa lui pentru a afla cauza reală a decesului. Iar singura lui cale de a se simți iar în control e să ducă corpul Ioanei acasă pentru a fi înmormântată, un fel de călătorie inițiatică care îi dă șansa lui Ivan să-și revizuiască atitudinea și să fie mai atent la cei din jur.
Dă peste stick-ul de date lăsat de Ioana și urmărește filmările de pe acesta, filmări care indică înspre o moarte suspectă care pare să aibă legătura cu afacerile pe care le comandantul român din Kabul și discută cu redactorul șef (Adrian Titieni, care joacă destul de slab) care-l invită să urmărească povestea iar apoi se sperie și-l roagă să ascundă stick-ul.
Călătoria, din București până în satul din care provenea Ioana, are și o scenetă interesantă cu o prostituată, jucată cu aplomb de Ilona Brezoianu, luată cu maşina din ploaie și care, la destinația la care ea dorește să coboare, când primește niște bani de la Ivan (în încercarea lui de a o convinge să nu se mai prostitueze, măcar pentru o seară) este neîncrezătoare în dar și are o replică și o atitudine care a făcut sala să izbucnească în râs. Vă las pe voi să descoperiți acest scurt dialog.
Odată ajuns în satul Ioanei, și modul de filmare se schimbă, adăugându-se elemente de documentar: filmarea sătenilor, a drumurilor, a curții. Surprinzator, apare și o scenetă de tip comentariu social în care este pusă sub lupă incapacitatea bisericii române de a se adapta situațiilor curente. Ivan se răsteşte la preot pentru că refuză înmormântarea Ioanei în cimitir dar acest monolog sună fals, poate și din cauza începutului care-mi dă impresia cocalarului care vrea un tratament special pentru că el se află într-o poziție de putere. Mesajul monologului rămâne, însă.
Întâlnirea lui Ivan cu familia Ioanei are note de tandreţe aduse de personajul mamei (Rodica Negrea) şi de fratele cu retard (Alexandru Nagy, pe care cu greu l-am recunoscut).
Pentru a o putea îngropa creștinește, Ivan apelează la un cunoscut care era preot, pentru a-i asigura mamei liniștea sufletească de care avea nevoie.
Filmul se încheie cu urcarea videoclipurilor de pe stick pe un cont de Youtube și un Ivan care stă și se gândește pe terasa apartamentului, un moment prost ales și care ar fi putut să reprezinte punctul culminant al întregului film. Pentru mine, acest final este extrem de enervant. Lasă loc la prea multe presupuneri iar mie îmi plac un început și un final bine delimitat.
Probabil urmează o continuare. Sper că urmează.
Este de urmărit? Cu siguranță. Nu are degeaba 7.4 puncte pe IMDB.