In ultima perioada am incercat sa fiu mai activ pe LinkedIn si am ramas la fel de sceptic de succesul acestei retele profesionale in Romania. Si asta pentru ca mare parte dintre cei care o utilizeaza nu fac diferenta intre o retea profesionala si o retea sociala normala.
Am intalnit tot felul de oameni care incercau sa-mi dea add pe LinkedIn si aveau in descrierea locului de munca trecute formulari care mai de care mai tampite, trecand de la “muncitor pe plantatie caut job” pana la denumiri in chirilica sau preferatele mele, denumiri scrise in elfa sau eldar. Nu radeti, chiar sunt si astfel de personaje care se cred mai interesante decat sunt si ale caror cereri, bineinteles, le marchez ca SPAM.
Mi se mai intampla ca dupa ce ii dau accept unui personaj sa ma trezesc dupa cateva zile cu o cerere pentru a-i acorda un feedback privind activitatea lui, chiar daca nu am colaborat pana atunci sau am povestit de cateva ori. Normal, dupa o astfel de cerere ii dau remove.
Un alt lucru enervant pe care l-am observat la cei care lucreaza in domeniul HORECA / publishing / events este ca trimit prin intermediul mesageriei LinkedIn invitatii la tot felul de evenimente fara nici o legatura cu jobul lor sau al intereselor mele afisate pe profil sau articole despre cele mai ciudate mancaruri raw.
Dar modalitatea care iti ofera cea mai mare posibilitate de a fi raportat ca SPAM este sa-mi trimiti o cerere ca sa te adaug la reteaua mea de cunostinte utilizand formularea standard pusa la dispozitie de LinkedIn. Unde este profesionalismul celor care activeaza acolo? Sa trimiti o formula standard este ca si cum ai aplica la n joburi diferite cu aceeasi scrisoare de intentie, joburi la care nu te angajeaza nimeni pentru ca ai scrii tampenii care nu au legatura cu joburile postate de firmele respective.
Cred cu tarie ca o cerere personalizata are sanse mai mari sa fie acceptata si, de ce nu, sa fie chiar primul pas spre o colaborare de lunga durata. Cum ar fi sa-l accepti pe Gogu, PR-ist de vaza la o companie multinationala, in reteaua ta de prieteni pe baza cererii automate iar el sa inceapa sa-ti trimita tot felul de comunicate privind produsele companiei iar tu sa-ti pierzi timpul stergand mesajele sau stergandu-l din lista de prieteni? Nu ar fi fost mai simplu sa trimita un mesaj pe LinkedIn de genul: Salut, Numele meu este X, te contactez pentru ca am vazut pe pagina profilului ca te ocupi de Y. M-am gandit ca: am putea sa incepem o colaborare in acest domeniu / m-ai putea ajuta cu recomandari privind urmatoarea problema / [adauga motivul aici]. Unor astfel de cererei raspund cu drag si chiar ma stresez sa-l ajut pe cel care mi-a solicitat ajutorul.
Suna cunoscut ce am scris mai sus? Voi ce fel de interactiune aveti cu cei care doresc sa va adauge retelei lor de contacte?