Recenzie: Oscar si Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt

Recenzie de Renate Luică, Deschideinima.ro

“Să ştii de la început că mie nu-mi place să scriu, o fac numai când sunt silit. Scrisul nu-i decât zâmbăreală, ploconeală, împopoţoneală etc. Minciună frumoasă. Ceva pentru oameni mari, adică.”

[…]

Te pup. Pe mâine,

Oscar

P.S. Nu-ţi ştiu adresa, ce fac?

Oscar şi tanti Roz

Oscar şi tanti Roz nu e nici pe departe o poveste naivă despre un copil buclucaş, asistente şi scrisori utopice – aşa cum de multe ori am auzit. Probabil că termenul de „tanti” pus langă acel Oscar, te duce cu gândul la o poveste zvăpăiată sau împopoţănită de dialoguri joviale.

Cu trupul zdrobit de leucemie, Oscar îşi trăieşte ultimele 12 zile în unul din cele mai sufocante şi nesuferite locuri: în spital. În ciuda faptului că ştie că nu mai are mult de trăit, are în continuare mintea lucidă şi sufletul vesel. Nu se înspăimântă niciodată să viseze, tocmai de aceea are curajul să râvnească la cele mai calde sentimente pentru Peggy Blue – partenera lui. Este de o sinceritate debordantă şi îl sâcâie la culme laştatea oamenilor mari pentru că aceştia – cel puţin cei care fac parte din universul lui – sunt operaţi de curaj şi loialitate – Minciună frumoasă. Ceva pentru oameni mari, adică. În ochii lui, aceştia sunt nişte mişei care îşi trădează lipsa de dârzenie prin simplu fapt că nu sunt în stare să spună adevărul curat, în mod direct. La sugestiile lui tanti Roz în care are încredere – pentru că e singura care îi spune adevărul – puştiul se iniţiază într-o experienţă suprafirească: îşi transformă fiecare zi în 10 ani, ajungând astfel să trăiască în ultimele zile, o viaţă de om: să iubească, să se căsătorească şi să îmbătrânească. Tot la rugămintea bătrânei, puştiul îi scrie prima scrisoare, sceptică, ce-i drept, lui Dumnezeu.

Cartea îşi coagulează firul narativ pe conversaţiile pe care Oscar le are cu Dumnezeu. Scrisă cu dibăcie, practic este imposibil sa citeşti o pagină şi să nu ai în faţa ochilor scena din carte. Fie ca o pozezi, fie că o filmezi cu mintea. Din multe puncte de vedere experienţa lui Oscar valorifică, nu un principiu religios, ci pofta de comunicare şi comuniune cu alţii. Setea de loialitate şi sinceritate îl determină pe micuţul Oscar să-şi descarce sufletul unei persoane nevăzute, lucru ce îi conferă lejeritate şi o oarecare încredere, pentru că Dumnezeu îi va răspunde de fiecare dată nu prin scrisori ci prin fapte, întâmplări şi atitudini ale oamenilor.

Dacă până acum Dumnezeu a fost descris ca un Creator a întregii lumi, o entitate veşnică, un Dumnezeu de temut, rău, gelos şi răzbunător, unul intangibil la care nu poti ajunge decât prin intermediul sfinţilor, Eric-Emmanuel Schmitt pur şi simplu ignoră toate teoriile religioase şi dogmatice şi îl priveşte pe Dumnezeu prin ochii unui copil aflat în ultima fază a vieţii lui.

Pentru Oscar lucrurile par destul de simple: nu i-a văzut lui Dumnezeu nicicând faţa dar îşi deschide sufletul ca o carte, Il priveşte ca fiind unul din cei mai buni prieteni ai lui, chiar Îl întreabă ce cadou potrivit să îi ia de ziua Lui, adică de Crăciun. Îi cere ajutor fără niciun fel de menajamente atunci cand îl roagă să îl căsătorească cu Peggy Blue.

Ceea ce este pur si simplu fascinant în conversaţiile lui Oscar către Dumnezeu, este atitudinea băieţelului. Uneori acesta Îl dojeneşte pe noul său prieten cu atribute precum „dragă Dumnezeu”, îi spune cu seninătate că e „un tip infatigabil”, il „pupă” deseori şi nu are reţineri în a-i comunica ce simte „azi nu te iubesc”. Are nevoie de serviciile şi de buzunarul cu fericire a lui Dumnezeu „Or, vezi tu, tare-aş avea nevoie să te ocupi. Ba chiar aş zice că mi-ar prinde al naibii de bine dacă ţi-ai găsi timp să-mi faci şi mie vreo două, trei servicii.” dar dependenţa faţă de divinitate nu îl împiedică să sape mai adânc în problema pe care o are. Este categoric, uneori tranşant cu Dumnezeu nu are de gând să se dea pe lângă El ca să obţină un raspuns… favorabil. În această primă scrisoare am încercat, dragă Dumnezeu, să-ţi descriu un pic viaţa mea aici, la spital, unde toţi mă privesc ca pe un obstacol în calea dezvoltării medicinei, şi aş vrea de asemenea să te întreb dacă am să mă vindec sau nu. N-ai decât să tai varianta inutilă.

Când am terminat de citit cartea, pur şi simplu m-am gândit „Noi oamenii mari de ce nu avem astfel de trăiri, măcar cu noi?”

Finalul este debordant, te jefuieşte de gânduri prosteşti şi naive. Nu ţi le spun, te las să le descoperi!

„Te pup. Pe mâine.”

Cartea poate fi achiziţionată în format print de la Elefant.ro la preţul de 17.94 lei sau în format audiobook la preţul de 25.50 lei.