Noile laptopuri din seria Asus ROG Zephyrus G14 sunt disponibile in Romania

Asus Rog Zephyrus G14

Asus ROG Zephyrus G14 – echilibrul dintre business si gaming

Portabilitatea si aptitudinile de gaming sunt, cel puțin la o prima vedere, doua caracteristici contradictorii ale sistemelor de calcul moderne. Un adevarat laptop de gaming venea in urma cu cativa ani cu o greutate mare, o baterie care se consuma relativ repede, foarte multe dintre aceste laptopuri ajungand sa devina mai mult inlocuitoare de desktop decat sa beneficiezi de portabilitatea laptopurilor.

Tehnologia a evoluat, insa, atat de mult de-a lungul ultimilor ani, incat a permis dezvoltarea de laptopuri deosebit de puternice, cu performante excelente in jocuri, dar, in acelasi timp, cu dimensiuni si greutate reduse iar inovatiile in dezvoltarea bateriilor au facut ca acestor caracteristici sa li se adauge o autonomie impresionabila.

Cel mai bun exemplu pentru un astfel de echipament o reprezinta seria de gaming Asus ROG Zephyrus G14.

Avand un format compact, cu o grosime de nici 2 cm si o greutate ce pleaca, in functie de configuratie, de la 1.6kg, Asus ROG Zephyrus G14 poate trece cu ușurinta drept un laptop de business, care asigura portabilitatea si mobilitatea specifice acestui segment. Noile laptopuri vin cu o baterie Li-Ion cu 4 celule de 76Wh, care poate sustine activitatea de birou pe durata unei intregi zile de munca.

Modelele sunt este echipate cu procesoare AMD Ryzen din seria 4000, solutii grafice pana la NVIDIA GeForce RTX 2060, memorie RAM DDR4 de pana la 16GB (placa de baza putand suporta un maxim de 24GB / 32 GB ram) si SSD M.2 NVMe PCI-Express 3.0 cu capacitatea de pana la 1TB.

Toate acestea fac din seria G14 sa devina cele mai puternice laptopuri de 14” de pe piata, oferind astfel utilizatorilor cea mai bună experienta mobila de gaming. Configuratia hardware puternica este acompaniata de un sistem de racire care ii permite sa functioneze in conditii optime, indiferent de scenariul de utilizare. Acesta este alcatuit din 4 radiatoare cu un total de 209 lamele, 5 heatpipe-uri si 2 ventilatoare de 12V cu cate 81 de pale fiecare si functie de auto-curatare. Intregul ansamblu este responsabil de preluarea eficienta si evacuarea rapida a caldurii produse de procesor, chip-ul grafic si etajul de alimentare.

Nu am testat, inca, noile laptopuri din aceasta serie dar sper ca intregul ansamblu sa nu mai lase zona din imediata vecinatata a touchpad-ului sa se incinga, asa cum patesc la vechile modele pe care le detin (alte serii).

Ecranul Asus ROG Zephyrus G14

Partea la care cred ca s-a facut un rabat la calitate este, poate, si cea mai importanta. Ecranele FHD sau WQHD, validate Pantone, asigura o acoperire de 100% a spectrului sRGB. Insa, ratele de reimprospatare de 60 sau 120Hz (in functie de model), mi se par foarte mici pentru laptopuri cu valente de gaming, fiind mult mai potrivite pentru cele de business. Ma asteptam sa vina, cel putin unul dintre modelele din seria G14, la pachet cu un refresh de 144Hz, cum este super ecranul de la modelul M15 GU502LW. Poate ca vor veni in viitor.

Sistemul audio si tastatura Asus ROG Zephyrus G14

Sistemul audio este format din 4 difuzoare: 2 tweetere orientate catre utilizator, pentru perceperea perfecta a frecventelor inalte si 2 woofere orientate in jos, pentru redarea cat mai profunda a frecventelor joase. Pentru putere optima a fost implementata tehnologia de amplificare Smart Amp iar pentru claritate acustica sunt folositi algoritmii Dolby Atmos. Sper sa fie la fel de bun ca la seria N56, serie care a beneficiat chiar si de un episod in banda mea desenata, PercivalComics.

Asus ROG Zephyrus G14 este disponibil in două variante – Eclipse Gray si Moonlight White. In ambele cazuri, rigiditatea superioara a carcasei este asigurata de o structura interna de tip fagure, care elimina flexibilitatea nedorita a carcasei, simultan cu mentinerea greutatii sistemului la un nivel cat mai redus.

Tastatura a fost gandita pentru a asigura confort maxim, adoptand un design inspirat din zona sistemelor dekstop, cu taste directionale usor separate de restul tastelor si tasta Space cu dimensiuni marite pentru o reperare tactila rapida, cursa de actionare de numai ½ din cursa totala si tehnologie N-Key Rollover (prescurtata NKRO) care permite tastaturii sa inregistreze apasarea simultana a tastelor si eliminarea asa numitului efect de ghosting in care la apasarea simultana a mai multor taste se intampla sa se inregistreze o apasare in plus. Ghosting este foarte enervat in jocuri si poate conduce la multe misiuni ratate.

Palm rest-ul, confectionat dintr-un aliaj magneziu-aluminiu, a fost finisat in asa fel incat amprentele lasate de utilizator dupa folosire sa nu fie vizibile. Iar pentru personalizare, sunt disponibile configuratii cu AniMe Matrix – o tehnologie care presupune incorporarea a nu mai putin de 1215 LED-uri miniaturizate in capacul metalic al laptopului, prevazut, la randul lui, cu 6536 perforatii obtinute printr-un proces CNC. Aceasta matrice LED astfel obtinuta poate fi programata de utilizator dupa bunul plac, pentru a reda, printre altele, elemente grafice sincronizate cu muzica ascultata, animatii GIF sau logouri animate.

Preturile Asus ROG Zephyrus G14

Preturile pleaca de la 5000 de lei si ajung la 10.300 lei, in functie de model.

Leave a Reply

%d bloggers like this: