Cronicari Digitali – patrimoniul cultural in lumea digitala

Cronicari Digitali - Heritage Party

Institutul Național al Patrimoniului împreună cu agenția de comunicare creativă Zaga Brand au lansat campania Cronicari Digitali, prin care își propun să apropie pentru prima dată valorile și tradițiile României de generația millennials. Astfel, tinerii sunt stimulați să cunoască, să înțeleagă, să aprecieze și să promoveze patrimoniul cultural național și UNESCO din România.

Proiectul de digital storytelling va promova patrimoniul cultural ca parte importantă din identitatea unei națiuni și a identității personale, în rândul millennials, cu implicarea lor directă. Astfel, fiecare generație devine parte din poveste și se transformă în ambasador al platformei, prin propriile viziuni. Experții, parte a generației X, povestesc, iar generația millennials (Y și Z) transportă povestea în online, printr-un limbaj pe înțelesul tuturor.

În 2018, campania Cronicari Digitali va prezenta peste 50 de obiective din patrimoniul național și UNESCO din România, toate pline de istorie, pitoresc și savoare, printr-o serie de călătorii inedite, evenimente dedicate comunităților de instagrameri, bloggeri, vloggeri și jurnaliști. Vor fi explorate clădiri vechi din mediul urban cu arhitectură de referință, conace, castele, peisaje agro-pastorale sau industriale, mori de apă vechi, încă funcționale, căi ferate în peisaje de basm, lumea gastronomiei și oameni incluși în patrimoniul viu.

Stefan Balici

„Intră în responsabilitatea Institutului Național al Patrimoniului să asigure perpetuarea patrimoniului cultural și promovarea acestuia către noua generație pentru ca, la rândul ei, aceasta să se poată identifica în valorile de patrimoniu și să contribuie la protejarea lor. Prin urmare, campania Cronicari Digitali este un demers perfect aliniat cu misiunea noastră. Trăim într-o eră digitală, iar oamenii caută experiențe care aduc trecutul și cultura mai aproape de ei. Și ce poate fi mai util pentru noua generație decât să vadă cu proprii ochi obiective-cheie, locuri unde s-a scris istorie, să le înțeleagă prin experiență directă? Suntem foarte bucuroși să susținem acest proiect și suntem convinși că informațiile venite din partea specialiștilor INP vor fi transmise mai departe, în lumea virtuală, de către noii cronicari ai mediului digital”, a declarat managerul Institutului Național al Patrimoniul, Ștefan Bâlici.

Startul campaniei Cronicari Digitali

Heritage Instameet București a dat startul competiției Cronicari Digitali în după-amiaza zilei de 17 iulie 2018, odată cu primul eveniment Heritage Instameet din București. Centrul Capitalei a devenit zona zero a creativității vizuale pentru 120 de instagrammeri. Trei clădiri emblematice din București – Casa de Târgoveț, Palatul CEC și Casa Monteoru și-au deschis porțile în cadrul evenimentului itinerant ce și-a propus să lege prezentul digital de trecut. Sute de fotografii, video-uri, live-uri pe FB și Instagram au prezentat cele 3 clădiri emblematice incluse în traseul de vizitare dedicat participanților.

Silvia Teodorescu Zaga Brand

“Dacă fiecare dintre noi este ce este grație părinților, bunicilor și străbunicilor, în egală măsură suntem ce suntem datorită patrimoniului cultural, el face parte din identitatea fiecăruia. Mesajul nostru – Trecutul este al meu și al tău, la fel și viitorul. Obiectivele din patrimoniul cultural trebuie împărtășite pentru ca fiecare nouă generație să se cunoască pe sine. Cu certitudine povestea României trebuie spusă acum pe Instagram sau Facebook, pe blog sau pe YouTube.
În Iulie- Decembrie 2018 – ne propunem să informăm și să comunicăm că­­tre sute de mii de tineri ce moștenire frumoasă avem. Din ianuarie 2019 dorim să mergem mai departe prin implicarea comunității în sprijinul patrimoniului cultural al României. Nu în ultimul rând, vrem să convingem tinerii antreprenori și voluntari să vină lângă obiective de patrimoniu cultural, fie construind afaceri pe lângă acestea (prin cofinanțări, accesări de fonduri etc.), fie să se implice în activități de susținere”, a declarat Silvia Teodorescu, managing partner Zaga Brand.

Samsung România, Garanti Bank, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Profructta, Pain Plaisir, Atelier Design Floral Serendipity, Fabrica de Pufi, Distileriile Bran, Teto.ro, Bartechs, Total Green au susținut prima întâlnire a instagrammerilor dornici să fotografieze cele trei clădiri incluse in Instameet.

Despre concursul Cronicari Digitali

Odată cu debutul campaniei s–a dat startul competiției #CronicariDigitali dedicată tuturor celor care au cont de Facebook sau Instagram. Astfel, în intervalul iulie-octombrie, participanții primesc provocarea de a posta o fotografie cu un obiectiv de patrimoniu cultural folosind #cronicaridigitali. Marele premiu este o vacanță Heritage pentru două persoane (transport, cazare și masă incluse) cu destinații de patrimoniu cultural personalizate pe dorințele câștigătorului (acces în conace, castele, la oameni speciali, în locuri inedite și pline de poveste).

Anul European al Patrimoniului Cultural

2018 este Anul European al Patrimoniului Cultural, un an fără precedent pentru numărul și importanța activităților și inițiativelor pan-europene ce se adresează atât profesioniștilor din domeniul patrimoniului, cât și publicului larg. Scopul acestor activități este încurajarea societății de a descoperi și explora patrimoniul european, de a crește conștientizarea pentru istoria și valorile comune și de a consolida apartenența la diversitatea culturală din spațiul european.

Partenerii media care au susținut debutul campaniei sunt Digicult, Libertatea, Agerpres, Discovery, ImperatorTravel.ro, Promovez România, CREATORSWILLCREATE, TurismBiz.ro, DISCOVERBUCHAREST.

Despre Institutul Național al Patrimoniului

Institutul Național al Patrimoniului (INP) este principala instituție publică de specialitate responsabilă cu gestiunea patrimoniului cultural din România. Institutul coordonează activitatea de inventariere, protejare, consolidare-restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, activitatea de gestiune și punere în valoare a patrimoniului cultural mobil, digital, intangibil și imaterial. În domeniul patrimoniului mondial, INP este responsabil de monitorizarea monumentelor și siturilor înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO și, de asemenea, de elaborarea dosarelor de nominalizare a monumentelor și siturilor României pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial.

Despre Zaga

Fondată în 2005, agenția de comunicare creativă Zaga Brand și-a propus și a reușit să creeze un mediu de lucru productiv în care imposibilul este doar o provocare. Într-o atmosferă “crazy about our work”, agenția a generat rezultatele dorite de clienții săi B2B și B2C oferind servicii complete de PR, Creative concepts și BTL. Misiunea Zaga este de a crea o comunicare reală între comunitate și brand-urile sau companiile cărora li se adresează prin PR – cea mai onestă, curajoasă și de durată contribuție în a inspira oamenii, a genera reacții, a crea reputații și fair advertising. Onest, cu rezultate măsurabile, având la bază acțiuni de comunicare. De la concerte LIVE pe trenuri în mișcare, concursuri naționale de creație, campanii de CSR sau silent disco în autobuze și metrou, Zaga își propune continuu să suprindă publicul cu abordări creative, astfel încât mesajele de comunicare să ajungă direct la acesta.

Leave a Reply