Data concursului Câmpina Open MTB 2018 a fost modificată

campina mtb 2018

Ediția a șaptea Câmpina Open MTB – Race for autism (CMTB) va avea loc Duminică 9 septembrie, cu o zi mai târziu decât a fost inițial programată.

Având în vedere că la data anunțată inițial se desfășoară în apropierea Câmpinei un alt concurs de ciclism cu scop caritabil și o etapă națională, organizatorii au hotărât să răspundă pozitiv cererilor primite din partea riderilor care erau constrânși să aleagă unul dintre cele două evenimente, astfel încât bicicliștii să se bucure de un weekend plin de aventură.

Anul acesta, participanții vor avea trasee noi, mai accesibile, care îmbină porțiuni spectaculoase și pitorești de pădure și drum asfaltat.

Înscrierile sunt deschise pe campina-mtb.ro iar participanții care achită taxa de participare din timp beneficiază de reducere de până la 50%.

Toate fondurile obținute din taxele de participare sunt folosite în beneficiul copiilor cu tulburări din spectrul autist (TSA) din comunitate. Cele șase ediții anterioare ale CMTB au totalizat peste 146000 lei. Aceste fonduri s-au reflectat în cursuri pentru părinții copiilor cu autism, materiele de lucru pentru Centrul de zi Sf. Filofteia și familiile beneficiare ale centrului și cursuri adresate cadrelor didactice din grădinițe și școli de masă care au vizat integrarea copiilor cu TSA în învățământ.

Din aceeași sumă au fost livrate programe de pregătire pentru echipa centrului Sf. Filofteia, au fost organizate două tabere pentru familiile în care există copii cu TSA și a fost organizată o campanie de conștientizare în școli.

Începând cu 2018, Asociaţia Glasul Autismului şi Fundaţia Romanian Angel Appeal vor deschide un centru pentru activităţi de socializare şi terapie 3C (terapie prin mișcare) adresat copiilor cu TSA. Din fondurile strânse anul trecut şi în acest an, va fi renovat și mobilat spaţiul identificat pentru acest centru şi se vor organiza primele grupuri de socializare şi terapie.

Leave a Reply

%d bloggers like this: