Comunicarea strategica a SUA dupa atentatele din 11 septembrie 2001 – parte integranta a Strategiei de Securitate Nationala a SUA –

Marile conflicte ale secolului XX între lumea liberă şi cea a totalitarismului s-au încheiat cu victoria decisivă a forţelor puse în slujba libertăţii şi a unei unice formule valabile pentru reuşita statului naţional: libertate, democraţie şi economie de piaţă.

Statele Unite se bucură în prezent de o putere militară fără egal şi de o deosebită influenţă politică şi economică. Apărarea statului împotriva duşmanilor săi reprezintă cea dintâi sarcină şi angajamentul fundamental al Guvernului Federal. În condiţiile de astăzi această sarcină a suferit schimbări dramatice. Inamicilor din trecut le erau necesare armate puternice şi o mare capacitate industrială pentru a periclita America. Acum însă, reţele de indivizi ce acţionează din umbră pot aduce haosul şi suferinţa pe teritoriul SUA cu cheltuieli mai mici decât cele necesare cumpărării unui singur tanc.

În septembrie 2002 a fost lansată noua strategie de securitate a SUA, supranumită şi „strategia de supremaţie şi a atacului preventiv”. Însă ea a fost previgurată în discursul rostit de către George W. Bush la 1 iunie 2002 la Academia Militară a SUA de la West Point: „Cauza naţiunii noastre a fost întotdeauna mai cuprinzătoare decât cea a apărării naţiunii. Noi luptăm, ca întotdeauna, pentru o pace dreaptă – o pace în favoarea libertăţii. Vom apăra pacea împotriva ameninţărilor teroriste şi a tiranilor. Vom păstra şi proteja pacea instituind bune relaţii între marile puteri. Şi vom extinde pacea încurajând societăţile libere şi deschise pe toate continentele.[…] Trebuie să înfruntăm duşmanul la el acasă, să-i dejucăm planurile şi să distrugem cele mai grave ameninţări, înainte ca ele să devină efective. În lumea în care am intrat, singura cale spre siguranţă este calea acţiunii. Şi această naţiune va acţiona.[1]

Statele Unite ale Americii desfăşoară un război împotriva terorismului global. Inamicul nu este un singur regim politic, o persoană, o religie şi nici o ideologie. Inamicul este terorismul – violenţa premeditată, motivată politic şi exercitată asupra celor nevinovaţi.

Lupta împotriva terorismului global se deosebeşte de oricare din războaiele precedente din istoria noastră. Aceasta se va duce pe multiple fronturi, împotriva unui inamic  prin excelenţă schimbător şi pe o perioadă îndelungată de timp.

Apărarea SUA cea mai eficientă rezidă într-o ofensivă puternică şi în întărirea siguranţei interne a Americii pentru a se apăra de atacuri şi pentru le descuraja.

Reacţiile şi criticile specialiştilor la discursul de la West Point din iunie 2002 nu au întârziat să apară, în registre şi tonalităţi diferite, atât din partea presei şi a unor guverne, dar mai ales din partea unor specialişti consacraţi: Henry Kissinger, Artur Schlesinger Jr., Francis Fukuyama etc.

Pentru a-i ajuta la îndeplinirea ţelurilor specificate în noua doctrină:

  • Să devină promotorii aspiraţiilor la demnitate umană;
  • Să întărească alianţele încheiate pentru combaterea terorismului global şi vor acţiona pentru a împiedica atacurile îndreptate asupra lor şi a prietenilor noştri;
  • Să colaboreze cu alte state pentru dezamorsarea conflictelor regionale;
  • Să împiedice inamicul să îi ameninţe atât pe ei cât şi pe aliaţii şi prietenii lor, cu arme de distrugere în masă;
  • Să iniţieze o noua eră a creşterii economice globale pe baza pieţelor libere şi a liberului schimb;
  • Să extindă aria dezvoltării prin deschiderea societăţilor şi construind infrastructura democraţiei;
  • Să elaboreze programe de cooperare cu celelalte centre ale puterii globale;
  • Să transforme instituţiile de securitate naţională americane pentru a putea face faţă provocărilor ca şi pentru a valorifica oportunităţile secolului XXI.

specialiştii americani au apelat la comunicarea strategică.

Comunicarea strategică este vitală pentru securitatea naţională americană şi pentru politica sa externă. Comunicarea strategică descrie o varietate de instrumente folosite de către guverne pentru a putea înţelege atitudini şi culturi globale, pentru a sfătui factorii decizionali, diplomaţii şi liderii militari şi pentru a influenţa atitudini şi comportamente prin diverse strategii de comunicare.

Comunicarea strategică ajută la atingerea obiectivelor politice, economice şi militare. Poate fi folosită în mobilizarea publicului pentru a susţine iniţiative politice majore – şi pentru a sprijini obiectivele înainte, în timpul şi după un conflict.

Pentru a fi eficienţi, comunicatorii strategici trebuie să înţeleagă atitudini, culturi, să respecte importanţa ideilor, să adopte tehnologii informaţionale avansate şi să folosească strategii şi aptitudini comunicaţionale sofisticate. Pentru a fi persuasivi, ei trebuie să fie credibili.

Comunicarea strategică poate fi înţeleasă prin prisma a patru elemente:

1. Diplomaţia publică: care încearcă prin schimbul de persoane şi idei să creeze relaţii durabile; încearcă de asemenea să influenţeze atitudinile şi să mobilizeze publicul pentru a sprijini politicile guvernului. Exemple de diplomaţie publică: bursele de studiu Fulbright, schimburile de tineri, siteuri oficiale cu traducere în diverse limbi străine, interviuri televizate cu ambasadori şi comandanţi militari etc.

2. Afacerile publice: sunt folosite de către Ministerul de Stat şi cel de Apărare pentru a denumi activităţi care au ca scop principal informarea şi influenţarea mass mediei din SUA şi a poporului american.

3. Serviciile internaţionale de radio şi TV: sunt sponsorizate de către guvern pentru a transmite ştiri, informaţii etc către audieţe la nivel mondial atât pe căi clasice radio şi TV cât şi pe internet. De exemplu: Voice of America, Radio Free Europe/Radio Liberty etc.

4. Operaţiuni informaţionale: este un termen folosit de către Ministerul Apărării şi include operaţiuni de atacare a reţelelor informatice ale inamicilor şi apărare a celor interne, război electronic, PSYOP etc.

Comunicarea strategică a SUA după atentatele din 11 septembrie 2001 se afla în criză. SUA s-a confruntat cu creşterea opoziţiei la nivel global dar mai ales în zona musulmană după invadarea Irakului, ajungând ca, la aproximativ un an şi jumătate după invadarea acestuia, opoziţia să atingă cote alarmante: în Egipt 98%, în Arabia Saudită 94%, în Maroc 88%, în Iordan 78% etc[2].

Atitudinile negative şi condiţiile pe care acestea le creează sunt principalele surse de ameninţări pentru securitatea naţională a SUA. Evenimentele din 11 septembrie 2001 au fost catalizatorul pentru crearea unei noi viziuni asupra securităţii naţionale. Războiul împotriva terorismului a înlocuit Războiul Rece în discursurile liderilor şi a dat posibilitatea ca omenirea să fie împărţită în prieteni şi duşmani, victime şi criminali şi a reuşit de asemenea să sporească sprijinul pe care l-a avut preşedintele american[3]. A dat posibilitatea ca atenţia să fie abătută de la alte probleme majore ale omenirii: încălzirea globală, pandemia de HIV/SIDA, crizele economice din unele state, creşterea şomajului din USA etc.

Este interesantă afirmaţia făcută de către Joseph Nye în cartea „Paradoxul puterii americane”:

Acum 50 de ani ne luptam să controlăm şi să trimitem informaţii greşite. Acum, ne luptăm să creăm şi să distrugem credibilitatea.

El spune că există un paradox al plenitudinii de informaţii, cu cât liderii SUA deţin mai multe informaţii cu atât cu atât ei devin mai neatenţi[4]. Acest lucru poate fi probat de faptul că au existat informaţii despre atacarea turnurilor şi totuşi nu a fost luată nici o măsură de prevenire. Se ridică de aici o altă întrebare: nu se dorea cumva distrugerea turnurilor pentru a avea o motivaţie pentru atacarea unor ţări?

Este lăudabil faptul că lideri politici, militari, diplomaţi au înţeles faptul că o strategie de combatere a terorismului nu va avea succes fără o comunicare strategică eficientă şi bine coordonată.

Agenţiile care se ocupă de securitatea naţională au creat reţele şi echipe de criză care au fost pregătite să răspundă imediat ştirilor talibane, anunţurilor Al Qaeda şi evenimentelor locale din diferite ţări.

Ministerul Apărării a creat un Birou de Influenţare Strategică (BIS) pe data de 30 octombrie 2001 pentru a crea o campanie de informare strategică care să sprijine Războiul împotriva terorismului. Acest birou ar fi trebuit să dezvolte o varietate de strategii de influenţare pentru a spori încrederea şi ajutorul acordat scopurilor americane şi repudierea teroriştilor şi a metodelor lor. Însă s-a confruntat cu numeroase articole negative atât în SUA cât şi în străinătate şi a fost acuzat că scopul său adevărat ar fi plasarea de minciuni şi dezinformare în mass media. Secretarul de Stat al Apărării a dizolvat BIS pe data de 26 februarie 2002[5].

Casa Albă a creat o Coaliţie de Centre de Informare (CCI) cu sedii în Washington, Londra şi Islamabad. Coaliţia a folosit tehnici folosite cu succes în campaniile politice din SUA şi Anglia, în Kosovo de către NATO. CCI a căutat să domine mass media mondială care relata despre anumite evenimente în care erau implicate trupele americane cu mesaje pozitive, coordonate extrem de bine, care atingeau teme gen: ajutorul umanitar acordat de SUA unei anumite ţări, invadarea Afganistanului a fost trecută sub mesajul „Crearea unei democraţii reprezentative” etc.

De asemenea, numeroşi oficiali ai Casei Albe, secretari de cabinet şi lideri militari au apărut cu regularitate la televiziunea Al Jazeera în încercarea de a convinge lumea musulmană că Războiul împotriva terorismului nu este un război împotriva Islamului. În iunie 2002 administraţia Bush a creat un Birou al Comunicaţiilor Globale ca succesor al CCI cu misiunea de a coordona comunicarea strategică[6].

Transmisiunile televiziunilor sponsorizate de SUA din Orientul Mijlociu au suferit câteva transformări şi au început să transmită numai pentru anumite categorii de public. De exemplu, Radio Sawa a început să transmită muzică pentru tinerii arabi, o mixtură de muzică americană şi muzică populară arabă cu scurte spaţii de ştiri la fiecare jumătate de oră, emiţând atât pe unde FM cât şi pe unde AM şi prin satelit.

În anul 2004 a fost înfiinţată o televiziune prin satelit de limbă arabă sponsorizată de SUA prin care se dorea să fie înţeleasă democraţia de tip american, modul de viaţă american, în încercarea de a aduce un echilibru în media arabă. Radio Farda transmite divertisment, noutăţi, informaţii şi deţine un site pentru audienţa din Iran.

Conform estimărilor, bugetul pentru comunicările strategice şi transmisiunile TV şi radio internaţionale este de aproximativ 1,2 miliarde de dolari anual, de aproximativ 400 de ori mai mic decât bugetul militar.

Armata americană a deţinut încă de la invadarea Irakului o grupare de jurnalişti proprii care au acoperit toate evenimentele: marşul către Bagdad, atentatele asupra militarilor americani şi după părerea mea au reuşit să ascundă numărul victimelor de ambele părţi precum şi abuzurile pe care le-au făcut militarii americani sau cel puţin să reducă vizibilitatea acestora din mass media mondială prin furnizarea de noi evenimente către mass media datorită avantajului pe care îl aveau: puteau pătrunde în locaţii în care un jurnalist obişnuit nu ar fi putut pătrunde sau cel mai probabil ar fi fost omorât.

Este interesant faptul că a fost folosită Agenţia de Informaţii a SUA (USIA) care a existat ca agenţie de sine stătătoare din 1953 până în 1999 când a fost subordonată Ministerului de Stat. Deşi ea are competenţe statutare de a fi principalul „sfătuitor” al preşedintelui SUA şi al secretarului de stat, a fost folosită pentru a crea strategii de comunicare şi pentru a coordona activităţile unor agenţii la nivel strategic.

Principalele competenţe au devenit diseminarea informaţiei şi supravegherea schimburilor educaţionale şi culturale externe, în încercarea de a creşte suportul internaţional al acţiunilor armatei americane.

Începând cu 2005, după adoptarea Raportului Comisiei de Apărare asupra comunicării strategice[7] s-a putut vedea o schimbare a comunicării strategice. Au fost stabilite aşteptări realiste şi cel mai probabil şi-au dat seama că va dura decenii pentru a restabili credibilitatea şi încrederea în SUA pierdute.

Conform raportului menţionat, transformarea comunicării strategice depinde în mare măsură de acceptarea unei schimbări culturale interne în toate ramurile guvernului american, recrutarea, trainingul şi motivarea noii generaţii de comunicatori devenind o prioritate.

O cerinţă necesară pentru comunicatorii americani a fost aceea de a-şi mări ajutorul şi suportul dat de către populaţiile islamiste care au fost împărţite în patru categorii: cei care se împotrivesc, nedecişii, cei care acordă un mic ajutor şi cei care acordă un mare ajutor.

În urma cercetărilor întreprinse, americanii şi-au dat seama de faptul că este mult mai uşor şi mai ieftin să îi transformi pe cei care acordă un mic ajutor în oameni acordă un mare ajutor decât să îi convingi pe nedecişi să intre în tabăra lor. O mare grijă a fost acordată alegerilor din Afganistan şi Irak, care trebuiau să iasă de sub suspiciunea de fraudare şi totuşi trebuiau să câştige partide şi personaje pro-americane.

Noile tehnologii informaţionale şi de telecomunicaţii au fost folosite din plin de către americani: e-mailul, dialoguri interactive, comunicaţii virtuale, bloguri şi chat rooms găsite atât pe diverse siteuri cât mai ales pe extrem de popularele Yahoo Messenger şi mIRC, camere de chat deschise pentru a se discuta o anumită problemă. A fost o strategie extrem de bine gândită pentru că internetul permite delocalizarea geografică astfel încât guvernul american şi-a atins obiectivele primare (de a mări sprijinul populaţiei americane pentru invazie. În acest moment sprijinul acordat preşedintelui şi invaziei se află la cele mai scăzute niveluri de la începerea invaziei) cât şi o mică parte din cele secundare, ca mesajele lor să fie văzute şi auzite de oameni din întreaga lume.

În concluzie, comunicarea strategică a SUA a folosit toate canalele media disponibile: radio, TV, presă scrisă, internet iar diseminarea de informaţii nu a rămas numai o activitate efectuată de guvern ci şi de populaţia care a fost convinsă de juste-ţea activităţilor guvernului şi pentru realizarea scopurilor au fost implicaţi scenarişti, directori de film, profesori, jurnalişti, oameni de afaceri, diplomaţi, militari etc.

Datorită emigraţiei  unei mari părţi de populaţie arabă în Occident, este posibil ca SUA şi ţările occidentale din Europa să se confrunte cu noi acte teroriste, poate mult mai violente.

Problema fundamentală care se pune este: războiul contra terorismului mondial, declarat de SUA şi aliatele ei, va fi şi ultimul sau ne aflăm doar în faţa unei noi expresii politice bazată pe viziuni globaliste ce doreşte să cuprindă în fapt, dacă nu un conflict de milenii, cum e cel israeliano-palestinian, cel puţin perpetuarea multitudinii conflictelor calde din perioada Războiului Rece?

Bibliografie:

1. The National Security Strategy of the United States of America, Septembrie 2002

2. Impressions of America 2004: How Arabs View America; How Arabs Learn About America, Zogby International, July 2004;

Views of a Changing World 2003: War With Iraq Further Divides Global Publics,Pew Research Center for the People & the Press, June 3, 2004;

A Year After Iraq War Mistrust of America in Europe Ever Higher, Muslim Anger Persists, Pew Research Center for the People & the Press, March 16, 2004;

Iraq One Year Later: Global Media Assessment Largely Negative, U.S. Department of State, Office of Research, April 29, 2004;

Views from the Muslim World: Opposition to U.S. Foreign Policy Contrasts with Admiration for American Innovation and Education, U.S. Department of State Office of Research, March 31, 2003.

3. Robert M. Entman, Projections of Power: Framing News,Public Opinion and U.S. Foreign Policy, The University of Chicago Press, 2004

4. Joseph Nye, The Paradox of American Power, Oxford University Press, 2002

5. Eric Schmitt and James Dao, A „Damaged” Information Office is Declared Closed by Rumsfeld, The New York Times, 27 februarie 2002

6. Report of the Defense Science Board Task Force on Strategic Communication, Office of the Under Secretary of Defense For Acquisition, Technology, and Logistics Washington, D.C. 20301-3140, septembrie 2004

7. http://www.whitehouse.gov/ogc/


[1] The National Security Strategy of the United States of America, Septembrie 2002, pg. 1 şi 13

[2] Date rezultate în urma studiilor din acea perioadă efectuate de către Zogby International, Pew Research Center şi Gallup. Impressions of America 2004: How Arabs View America; How Arabs Learn About America, Zogby International, July 2004; Views of a Changing World 2003: War With Iraq Further Divides Global Publics,Pew Research Center for the People & the Press, June 3, 2004; A Year After Iraq War Mistrust of America in Europe Ever Higher, Muslim Anger Persists, Pew Research Center for the People & the Press, March 16, 2004; Iraq One Year Later: Global Media Assessment Largely Negative, U.S. Department of State, Office of Research, April 29, 2004; Views from the Muslim World: Opposition to U.S. Foreign Policy Contrasts with Admiration for American Innovation and Education, U.S. Department of State Office of Research, March 31, 2003.

[3] Robert M. Entman, Projections of Power: Framing News,Public Opinion and U.S. Foreign Policy, The University of Chicago Press, 2004

[4] Joseph Nye, The Paradox of American Power, Oxford University Press, 2002

[5] Eric Schmitt and James Dao, A „Damaged” Information Office is Declared Closed by Rumsfeld, The New York Times, 27 februarie 2002

[6] Biroul Comunicaţiilor Globale a fost creat prin ordinul 13283 şi anunţat printr-un comunicat de presă, pe data de 21 ianuarie 2003, http://www.whitehouse.gov/ogc/

[7] Report of the Defense Science Board Task Force on Strategic Communication, Office of the Under Secretary of Defense For Acquisition, Technology, and Logistics Washington, D.C. 20301-3140, septembrie 2004

Leave a Reply

%d bloggers like this: