Analiza constructiei discursive a persuasivitatii intr-un discurs electoral

Alt proiect pentru master. Din pacate, nu mai deţin materialele de campanie care au stat la baza realizării acestui proiect pentru a le putea adăuga.

Introducere

Subiectul analizei mele îl reprezintă discursul lui Marian Vanghelie (membru al Partidului Social Democrat), actualul primar al sectorului 5 Bucureşti care candidează pentru menţinerea aceleaşi funcţii la alegerile locale din 01.06.2008. Discursul a fost prezentat în broşura “Îmi pasă. Pentru că sunt cel mai aproape de oameni”. Am ales acest discurs pentru că a făcut notă discordantă cu discursurile celorlalţi candidaţi la primăriile de sector (“Un primar serios şi DeVotat”, “Un Negoiţă pentru sectorul 2”), cei mai mulţi au marşat pe elementele: experienţă, strategie, seriozitate, competenţă, încredere, asociere de imagine, de performanţă etc., Marian Vanghelie s-a axat pe un discurs primar simplu şi direct.

Am pornit de la următoarea ipoteză: Persuasiunea se poate realiza şi printr-o abordare simplă şi directă.

În analiză am urmărit demonstrarea existenţei următoarelor elemente teoretice (chair dacă sunt mai dificil de identificat): situaţia retorică, tipologia discursului, modalităţi ale ethos-ului, apelul la pathos, la logos, argumentarea în discurs, stilul discursului.

Analiză

Discursul lui Marian Vanghelie începe cu o formulare directă („Aţi văzut parcul Sebastian?”) specifică comunicării directe, când emiţătorul are în faţa sa receptorul. Vanghelie iniţiază pe această cale un „dialog” care are menirea să trezească interesul pentru discurs, să obţină implicarea celor care citesc mesajul prin posibilitatea acestora de a confirma spusele sale („Dacă nu, vă invit să faceţi o plimbare până acolo…” – Din această invitaţie putem înţelege că suntem invitaţi să fim martori la toate realizările lui).

Având în vedere că discursul a fost publicat într-un material de campanie electorală (broşura “Îmi pasă. Pentru că sunt cel mai aproape de oameni”), putem spune că audienţa căruia i se adresează este omogenă, reală – omogenă pentru că nu se adresează unui singur grup ţintă (de exemplu: pensionari, studenţi etc.) ci locuitorilor sectorului 5 al Capitalei, luaţi în ansamblu; şi reală pentru că discursul nu este susţinut în faţa unui numar redus de persoane care să formeze audienţa, ci discursul are menirea de a-i persuada pe toţi cei care au citit textul broşurii.

Pornind de la tipologia discursului clasic (al lui Aristotel), prezentul discurs poate fi încadrat în modelul deliberativ, pe parcursul acestuia identificăm modalităţi discursive persuasive cu apel către ethos. Marian Vanghelie îşi stabileşte credibilitatea în faţa alegătorilor din sectorul 5, prin identificarea cu aceştia, acesta s-a născut şi a crescut în sectorul 5, deci cunoaşte de câteva zeci de ani evoluţia problemelor cu care se confruntă: nesiguranţa, lipsa apei curente şi a canalizării, lipsa locurilor de parcare, insuficienţa şcolilor şi a grădiniţelor, a spaţiilor verzi, sărăcia pensionarilor etc.: „M-am născut şi am crescut în sectorul 5, ştiu ce înseamnă munca cinstită şi am luptat mereu să ofer oamenilor de lângă mine încredere, siguranţă si respect. De aceea îmi pasă de tot. Îmi pasă unde şi în ce condiţii învaţă copiii noştri… Îmi pasă că nu e apă curentă peste tot în sector…. Îmi pasă de bătrânii care au muncit o viaţă şi au fost uitaţi, îmi pasă de copiii defavorizaţi … ”

Ethos-ul prezent în acest discurs este atât implicit discursiv prin faptul că imaginea lui Maria Vanghelie care transpare este cea de prieten, de apropiat al audienţei sale aşa cum am vorbit mai sus, cât şi explicit discursiv pentru că acesta îşi laudă realizările din cei 4 ani de mandat ca şi primar, realizări care pot fi verificate de către cetăţeni: „Fac cele mai frumoase şi moderne parcuri – Sebastian, Eroilor şi Romniceanu ”, „Ofer copiilor tot ce e mai bun – 100 de spaţii virane au fost îngrădite, plantate cu verdeaţă şi uitlate cu băncuţe, leagăne şi topogane. […]  Fac cele mai frumoase şcoli şi grădiniţe … iar toţi părinţii care au copii la grădiniţe şi şcoli în sector ştiu asta (Grădiniţa 168, 269, Liceul Bolintineanu).” etc.

Apelul către pathos se realizează treptat şi uneori poate fi greu identificat.

Marian Vanghelie se erijează în conducătorul, liderul comunităţii din care face parte, care are datoria de a lupta pentru rezolvarea problemelor concetăţenilor săi. Liderul este numai unul: „(eu) voi lupta”, dar problemele pe care le poate rezolva sunt ale colectivităţii: „voi lupta să modernizez şi să construiesc şcoli şi grădiniţe pentru sectorul nostru”. Astfel că, în universul interior al discursului întâlnim frecvent presupoziţii. Candidatul spune că: „Nu cred că cei mici merită să fie vreodată neglijaţi” sau „Nu cred că într-o capitală europeană trebuie să existe case fără apă curentă şi canalizare”, însemnând că deşi copiii au fost până acum de multe ori neglijaţi, iar multe case nu beneficiază de apă curentă şi canalizare, el va schimba această stare de fapt prin programul său electoral, schimbare întărită în acest context de puterea negaţiei verbului („nu cred”).

Promisiunea candidatului „nu te voi dezamăgi prin ceea ce voi face” devine mai convingătoare datorită identificării lui cu grupul din care face parte şi pe care îl reprezintă, adică tot ce va face nu poate fi decât bun deoarece le face atât pentru grup, cât şi pentru el ca element al grupului cu care se identifică.

Tonul discursului este unul moderat, nu este exuberant, iar simplitatea şi modestia atrag publicul. „Voi face tot ce pot ca să ajut…” – candidatul îşi recunoaşte limitele (este uman şi nu impune acea imagine de lider care deşi este puternic este departe de problemele oamenilor săi), însă puterea sa poate fi întărită prin susţinerea cetăţenilor prin actul votării.

Însă, aducerea în prim plan a problemelor şi suferinţelor unor categorii de persoane ca de exemplu: copiii defavorizaţi, oamenii care trăiesc cu drama unui handicap, bătrânii care au muncit o viaţă şi au fost uitaţi, precum şi folosirea expresiei îmi pasă care devine un adevărat „laitmotiv”, au capacitatea de a sensibiliza audienţa, de a responsabiliza şi dotodată devin instrumente ale persuasiunii deoarece rezolvarea acestor probleme îi responsabilizează pe toţi, devine datoria fiecărui cetăţean de a se implica, iar implicarea presupune votarea, realegerea candidatului căruia îi „pasă” şi care poate să schimbe. Dacă grija candidatului o reprezintă acest ansamblu de probleme, „grija, păsarea” cetăţenilor se poate arăta prin vot. Exteriorizarea grijilor candidatului şi repetarea lor întăreşte susţinerea cetăţenilor.

Marian Vanghelie are certitudinea, pe care o şi exprimă încă de la început, că ştie prin ce este diferit de ceilalţi contracandidaţi ai săi la conducerea Primariei Sectorului 5, prin ce le este superior şi anume apropierea de oameni, folosind superlativul „sunt cel mai aproape de oameni”, poziţie din care nu poate fi detronat.

Apelul la logos este unul subînţeles, Marian Vanghelie lasă să se înţeleagă că dacă nu va fi votat, nu va putea continua proiectele deja începute menite să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor din sectorul 5, nu se vor putea rezolva problemele cu care aceştia se confruntă.

Cele trei componente ale discursului: ethos, pathos şi logos se află în echilibru conferind credibilitate discursului. Nici nu exagerează cu prezentarea reuşitelor sale din cei patru ani în care a condus Primăria Sectorului 5, nici nu devine patetic prin trimiterile pe care le face către substratul sentimental al alegătorilor, iar trimiterea către raţiune este una subînţeleasă şi permanentă.

Concluzii

În campania pentru alegerile locale din iunie 2008, Marian Vanghelie, actualul primar al sectorului 5 a candidat pentru incă un mandat de 4 ani la conducerea Primăriei din acest sector. A optat pentru o campanie simplă, directă, dar cu mesaje clare, limbajul fiind adecvat acestei idei. Cum sectorul 5 este sectorul care se confruntă cu cele mai serioase probleme sociale (sărăcie, copii abandonaţi, mizerie, consum de droguri, comunităţi mari de rromi), programul electoral al lui Vanghelie s-a axat pe ceea ce doresc şi speră locuitorii lui: soluţii simple şi practice, mai ales că promisiunile sale actuale sunt sprijinite şi de realizările din mandatul trecut. Sentimentul de apartenenţă la comunitatea din sectorul 5 a fost permanent accentuată, cetăţeanul simplu având senzaţia că într-adevăr el poate fi un adevărat factor al schimbării, al imbunătăţirii vieţii sale şi a comunităţii din care face parte. Pe de altă parte, Marian Vanghelie, ca persoană publică a fost mereu în centrul atenţiei mass-media mai ales prin „gafele” sale care au ţinut în special de comunicarea verbală. Astfel că, în discursul său a folosit un limbaj simplu, direct, obişnuit, care să îl reprezinte. Dacă contracandidaţii săi sau alţi candidaţi la primăriile altor sectoare  au pus accent pe spiritul de echipă, pe strategii, pe specialişti, Marian Vanghelie a creat impresia că el se bazează numai pe concetăţenii săi din sector, care îl cunosc ca şi om (deoarece trăieşte acolo de aproape 40 de ani), dar ca şi reprezentant al lor, ei fiind martorii realizărilor sale ca primar.

Discursul lui Marian Vanghelie nu ar fi putut fi luat în serios dacă ar fi candidat pentru un alt sector al capitalei, tocmai pentru motivele prezentate în concluzii. Nu este un discurs politic tipic, însă cel puţin este redus în demagogie.

Observaţii

Metoda de analiză propusă reuşeşte să îşi atingă ţinta stabilită. Însă permite ca, datorită subiectivităţii cercetătorului, studiul să nu fie suficient de relevant. Ca punct forte pot menţiona faptul că pot fi luate însă în considerare subînţelesurile multiple pe care alte metode de cercetare nu le pot sesiza iar persuasiunea ascunsă din mesaj poate fi mai bine evidenţiată.

Prezenta metodă de analiză trebuie completată cu analiza relaţiilor – analiza co-ocurenţelor, extrăgându-se din text relaţiile între elementele mesajului, pentru a putea verifica dacă discursul este unul unitar sau compus din elemente diferite.

Discussion

  1. Cristina
    • Razvan

Leave a Reply